Gloria Chișinău va participa la turneul internațional de la Kosice

Chişinău, 27 dec. /MOLDPRES/. Echipa moldoveană de hochei pe gheață Gloria Chișinău (cadeți) va evolua cu începere de astăzi la turneul internațional de la Kosice (Slovacia), relatează MOLDPRES.

La acest concurs vor mai participa formațiile Legion Kalush (Ucraina), Tverichi-2005 (Tver, Rusia), NC Saulys (Letonia), Gyor ETO NC (Ungaria), MSKM Trebisa și NC Kosice, ambele din Slovacia.

Din componența echipei moldovene care s-a deplasat la turneu fac parte următorii jucători: I. Petrenco, A. Novicov, A. Velev, L. Mansour, C. Lupașcu, T. Belinschi, E. Butuc, M. Paramonov, D. Raețchi, D. Ceban, C. Gheorghe, D. Diaconu, E. Muntianu, A. Bojian și N.Moyseev.

Lotul este însoțit de antrenorul Aurel Cerguță. ”Am dat curs invitației de a participa la turneu, fiindcă avem nevoie ca de oxigen de experiență competițională. Ne vom strădui să evoluăm pe măsura așteptărilor și posibilităților noastre”, a declarat tehnicianul pentru agenție, în ajunul deplasării.

Primul club de hochei pe gheață, Dinamo Chișinău, a fost creat în Republica Moldova pe 5 martie 2006.

Обновлено (29.12.2017 15:29)