• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Другие виды спорта

Другие виды спорта

Anunţul făcut de Serena Williams, la o zi după ce a spus "pas" la Roland Garros

Serena Williams (36 de ani, 451 WTA) a anunţat, marţi, că accidentarea care a împiedicat-o să mai joace împotriva Mariei Şarapova, în optimile de la Roland Garros, nu e atât de gravă pe cât se credea iniţial.

În mod normal, fostul lider mondial se va prezenta la turneul de la Wimbledon din iulie.

"Abia am terminat consultaţia la spital şi am o veste super interesantă pentru voi: accidentarea nu e gravă. Sunt foarte fericită şi am vrut să împărtăşesc cu voi, fanii mei, acest progres privind problemele mele medicale. A fost extrem de frustrant că nu am putut continua la Roland Garros, dar sunt mulţumită de modul în care am evoluat", a scris americanca, pe contul de Instagram.

 

Decizie definitivă în dosarul Gala Bute

Judecătorii instanţei supreme ar putea să pronunţe decizia definitivă în dosarul "Gala Bute", în care fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea, aflată în Costa Rica, a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare.

La ultimul termen din dosarul Gala Bute, procurorul de caz a cerut instanţei pedepse majorate şi condamnare cu executare pentru cei care au primit pedepse cu suspendare pe fond. Elena Udrea a fost condamnată, în primă instanţă, la 6 ani de închisoare.

Avocatul fostului ministru a cerut, tot la ultimul termen din dosarul Gala Bute, eliminarea probelor obţinute cu ajutorul SRI, menţionând că acestea sunt nelegale. Apărătorul a mai solicitat rejudecarea dosarului.

DNA a răspuns solicitării instanţei supreme referitoare la implicarea SRI în dosarul Gala Bute, menţionând că, pe parcursul urmăririi penale, a cerut SRI sprijin pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere, o expertiză şi declasificarea unor interceptări pe mandate de siguranţă naţională.

Elena Udrea a anunţat, pe 17 februarie, că se află în Costa Rica, iar în aprilie fostul ministru transmitea că ar avea statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie şi că una dintre obligaţiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica. Ea a declarat că este însărcinată, fiind logodită cu tatăl copilului.

În dosarul Gala Bute, Elena Udrea a fost condamnată, în primă instanţă, în martie 2017, la şase ani de închisoare pentru mai multe fapte. În acelaşi dosar, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoş Botoroagă la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat de instanţa supremă la patru ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală şi trei ani pentru încă o infracţiune de evaziune fiscală, instanţa contopind pedepsele şi dispunând o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare. Pe de altă parte, fostul ministru Ion Ariton a fost achitat pentru infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei.

 

Federaţia naţională de biatlon a marcat un sfert de veac de la fondare

Federaţia de Biatlon din Republica Moldova a marcat, în week end, la Centrul de pregătire a loturilor naţionale, într-un cadru festiv, 25 de ani de la creare, relatează MOLDPRES.

„A fost un început dificil. Executivul Comitetului Naţional Olimpic (CNO) a respins de două ori propunerea de a practica în ţară cu susţinerea CNO biatlonul de iarnă şi doar la a treia tentativă a acceptat-o. În 1994 am avut, la Lillehammer (Norvegia), prima participare la Jocurile Olimpice de iarnă. Doi entuziaşti, Petru Bria şi Valentin Ciumac au depus maximum de eforturi pentru a transpune ideea în fapt. Anul curent, la Pyeongchang (Coreea de Sud) am consemnat a opta prezenţă”, şi-a reamintit cu ocazia evenimentului preşedintele onorific la Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv, Efim Josanu.

La manifestare a fost prezent şi primul participant la Jocurile Olimpice din 1994, Vasile Cherghi. „Practicam poliatlonul GMA. M-am recalificat într-un termen record şi m-am încadrat reuşit în programul de pregătire”, a notat pentru agenţie el.

Cea mai bună evoluţie la biatlonul de iarnă în istoria sportului moldovenesc a avut-o sportiva naturalizată Natalia Levcenkova, care a fost invitata de onoare la eveniment. Ea a devenit campioană europeană în 2008 (Nove Mesto, Cehia)  şi s-a clasat pe locul 8 la Jocurile Olimpice de la Torino (2006). „În Rusia eu nu aşi fi obţinut aceste performanţe. Vă mulţumesc pentru sprijinul acordat în obţinerea lor”, a spus performera.

Preşedinte al federaţiei a fost timp de 25 de ani Petru Bria.”Am fost recunoscuţi şi apreciaţi în acest răstimp pe arena internaţională. În 2016 am desfăşurat la Chişinău Congresul Federaţiei Internaţionale. Participăm la toate competiţiile organizate de ea şi asta contează cel mai mult”, a subliniat el în alocuţiunea sa.

Noul preşedinte al federaţiei a fost ales Ivan Florean. „Obiectivul nostru este să participăm la viitoarea ediţie a Jocurilor Olimpice şi la ştafeta combinată mixtă”, a promis noul lider al biatlonului moldovenesc. Petru Bria a fost ales secretar general al federaţiei. La ediţia din anul curent a Jocurilor Olimpice Republica Moldova a fost reprezentată de Nicolae Gaiduc şi austriacul naturalizat Christopher Horl.

 

Un arbitru moldovean a oficiat finala Champions League la handbal

Arbitrul moldovean Nicolae Vizitiu (58 de ani) a deservit meciurile finale ale Champions League la handbal masculin, desfăşurate la Cologne (Franţa), relatează MOLDPRES.

„Am fost la această sărbătoare a handbalului european în postura de delegat al Federaţiei Europene de profil. În faza finală au evoluat cluburile Motpellier HB, HBC Nantes, Paris Saint-Germain, toate din Franţa, şi HC Vardar (Skopje, Macedonia). Eu am fost responsabil de buna desfăşurare într-un meci semifinal şi disputa pentru locul trei. Pretenţii din partea organizatorilor faţă de prestaţia mea nu au fost. Mă bucur că am reprezentat ţara şi în acest domeniu”, a declarat astăzi pentru agenţie Nicolae Vizitiu după revenirea de la turneu în ţară.

Câştigătoarea turneului a devenit Montpellier HB. Potrivit lui Nicolae Vizitiu,  interesul faţă de partidele fazei finale a fost enorm. „Loxess Arena Cologne, locul disputării competiţiei, are cu o capacitate de 20 mii de spectatori. Ea a fost arhiplină la fiecare meci. Partidele au fost urmărite, comentate pe Facebook de aproximativ 2 milioane şi 800 mii de vizitatori. Sunt cifre care vorbesc de la sine despre popularitatea handbalului pe continent”, a mai adaugat el.

Nicolae Vizitiu oficiază meciuri internaţionale cu începere din 1996. Anul curent a fost supervizor la următoarele partide din cadrul Campionatului European: Croaţia – Cehia, Slovenia – Cehia, Germania – Danemarca, Macedonia – Cehia, Ungaria – Spania, Cehia – Ungaria, Danemarca – Ungaria.

A început să arbitreze în handbalul moldovenesc cu începere din 1993. Din 1995 şi până în prezent exercită funcţia secretarului general al Federaţiei Moldoveneşti de Handbal. Delegat al Federaţiei Europene de Handbal la faza finală Champions League, dar rezervată cluburilor feminine,  a mai fost în 2015, la Budapesta (Ungaria). El este unicul arbitru moldovean care deserveşte partide la un asemenea nivel internaţional.

 

Confesiunea Simonei Halep

Simona Halep a explicat unul dintre motivele pentru care impresionează de fiecare dată la Roland Garros. Ion Ţiriac, managerul din umbră al constănţencei, este cel care o face pe Simona să se simtă ca acasă.

Halep este pregătită din toate punctele de vedere pentru a ataca turneul de Grand Slam de la Roland Garros (27 mai - 10 iunie). Simona a mărturisit că Ion Ţiriac, omul care a ajutat-o să devină lider mondial, îi îmbunătăţeste şi starea de spirit: "Paris e oraşul meu preferat, îmi fac şi vacanţele aici. Este un lucru frumos că am toţi apropiaţii alături de mine, cum este şi domnul Ţiriac, care m-a ajutat foarte mult să ajung pe primul loc. Este o atmosferă plăcută în jurul meu şi le mulţumesc că mă susţin şi îmi dau energie pozitivă", a declarat Halep pentru Eurosport.

Ţiriac o susţine Halep şi îi urmăreşte toate meciurile sportivei la Roland Garros, dintr-o lojă în schimbul căreia plăteşte anual 80.000 de euro. Simona mai are un atu la turneul de Mare Şlem desfăşurat pe zgură - experienţa bogată: "Turneul de la Roland Garros este foarte special pentru mine, deoarece am câştigat la junioare şi mi-a rămas acea amintire plăcută. Tot timpul mă simt ca acasă, de aceea probabil este un Grand Slam special pentru mine şi de aceea am făcut două finale aici", a mai precizat Halep.

 
Еще статьи...