• Russian (CIS)
  • Română (România)
  • English (United Kingdom)
Home Футбол Prinţul Ali, susţinut de Platini, încearcă să pună capăt dominaţiei lui Blatter la FIFA

Prinţul Ali, susţinut de Platini, încearcă să pună capăt dominaţiei lui Blatter la FIFA

Prinţul iordanian Ali bin Al Hussein se prezintă la alegerile FIFA de astăzi cu un program în care susţine transparenţa la forul fotbalistic mondial, în încercarea de a-l împiedica pe Joseph Blatter să cîştige un al cincilea mandat, la 79 de ani, relatează MOLDPRES cu referire la diferite surse eelctronice.

Prinţul Ali are 39 de ani şi este fratele vitreg al regelui Abdallah II al Iordaniei. Are şi gradul de general în armata iordaniană. El este căsătorit din 2004 cu fosta jurnalistă algeriană Rym Brahimi şi are o fetiţă şi un băiat.

Vicepreşedinte FIFA pentru Asia din 2011, el este şi şef al federaţiei iordaniene de fotbal din 1999.

În momentul în care şi-a anunţat candidatura, Prinţul Ali a spus că vrea să readucă forul mondial acolo unde îi este locul şi să ofere credibilitatea de odinioară. "Trebuie să fim mai deschişi, mai transparenţi privind modul în care facem lucrurile. Nu avem nimic de ascuns şi nu trebuie să existe nimic de ascuns", a subliniat el.

Prinţul Ali este susţinut de importante personalităţi din lumea fotbalului, iar recent a primit şi sprijinul preşedintelui UEFA, Michel Platini.